Areti Monastery, Creta, Grecia
Într-o Creta a cărei suprafață pirosită de soarele mediteranean pare să-și astearne poveştile pe fiecare stâncă, se regăseşte Mănăstirea Areti. Nu e genul de loc unde bifezi o atracție turistică, ci unul unde timpul respiră, se opreşte şi-ți face semn să-l asculţi.
Situată la circa 25 km nord de Agios Nikolaos, în zona aridă şi izolată de la Mirabello, lângă satul Karydi, această mănăstire, dedicată Sfintei Treimi, îmbină cu naturalețe spiritualitatea și istoria arhitecturală. A fost înființată între 1580 și 1596 grație donației nobilului local Markos Papadopoulos, care nutrea grija pentru vieţuirea a doisprezece călugări.
Povestea mănăstirii e la fel de captivantă. Două curţi – una exterioară, cu moară de vin, hambare şi grajduri, şi una interioară, cu chilioane pentru călugări, rezervoare de apă, bucătărie, brutărie, atelier de metal – compun un sfert de oraş în propria-i tăcere. În exterior, situate discret, sunt vechi mori de ulei, o cremerie, două rezervoare mari deschise și, remarcabil, doisprezece chiparoși seculari ce simbolizează cei doisprezece Apostoli.
Catedrala (katholikon) este o bijuterie arhitecturală unică, cu boltă semicilindrică și arc ogival, iar turnul-clopotniță, sculptat din piatră, poartă inscripția anului 1618. În interiorul curţii se află şi o capelă mai mică dedicată Sfântului Lazăr, probabil cu caracter funerar, provenind din perioada dominației venețiene.
Istoria mănăstirii este una de renaştere și rezistență: jefuită și incendiată de turci după revoluția greacă din 1821 (pierzând astfel relicve valoroase și o bibliotecă), aceasta a fost restaurată în 1844, renovată pe larg în 1881-82, abandonată în perioada celui de-al doilea război mondial, apoi reconstituită în 1955-56 și complet restaurată în anii ’90.
Unii spun că mănăstirea ar fi avut chiar un atelier de iconografie în secolul al XVII-lea – un far artistic într-o epocă dură.
Şi, cum istoria nu merge doar pe acte, ci și pe legende, iată una dintre ele: se spune că un localnic, convocat la Veneția pentru o nuntă, a auzit un complot: un vas cu comori zăcea ascuns în locul în care avea să se ridice mănăstirea, și cine deschidea capacul, murea. Aflând toate acestea, misteriosul localnic a trimis un măgar să tragă capacul, iar acesta a murit. Întors acasă cu o bogăție neaşteptată, a înălțat mănăstirea ca mulţumire. Acest mit adaugă o nuanță umană și fascinantă locului.
Astăzi, mănăstirea e activă – splendid restaurată, încă locuită de călugări, și – dacă ai răbdare –, locul potrivit pentru a te opri din alergarea cotidiană, pentru a-ți lăsa gândurile să-și țese firele între ziduri vechi.
