Mănăstirea Sfânta Ana, Mehedinți, România
Mănăstirea Sfânta Ana de la Orșova este o prezență emblematică pe coama Dealului Moșului, cu vedere spre defileul Dunării și lacul de acumulare „Porțile de Fier”. Ridicată în stil tradițional românesc și așezată într-un cadru natural spectaculos, ansamblul adună în jur istorie, memorie militară și viață monahală contemporană. Locul a fost gândit ca un omagiu și loc de reculegere, iar impresia vizuală — cu acoperișuri în pantă, pridvoare și curte îngrijită — o fac obligatorie în itinerariile turistice din Mehedinți.
Istoria sa începe în anii interbelici, când ziaristul și publicistul Pamfil Șeicaru — veteran de război, implicat în luptele din regiune — a finanțat și coordonat construirea mănăstirii între 1936 și 1939. Inițiativa avea puternic caracter comemorativ: hramul a fost dedicat Sfintei Ana, în amintirea mamei ctitorului, iar edificiul trebuia să funcționeze ca lăcaș de maici. Lucrările au fost însă marcate de controverse administrative și de contextul geopolitic, iar sfințirea nu a avut loc imediat după încheierea construcțiilor.
Perioada comunistă a adus transformări dramatice ale destinației lăcașului: după 1945 clădirea a fost naționalizată și adaptată funcțiunii civile — în diverse surse apare convertită în restaurant și chiar discotecă — ceea ce a dus la distrugerea sau acoperirea unor elemente decorative interioare și la pierderea temporară a vocației monahale. Acest episod reflectă un destin comun multor așezări religioase din România acelor decenii, când memoria sacră a fost temporar înlocuită cu funcțiuni profane.
Revenirea la viața conventuală s-a produs abia după 1989: mănăstirea a fost redată cultului, restaurată și sfințită în 1990, odată cu reînnoirea libertății religioase din România postcomunistă. Din acel moment, aici și-a reluat activitatea o comunitate de maici, s-au refăcut lucrări de reparație la biserică și anexele mănăstirii, și s-au pus în valoare elementele memoriale legate de Pamfil Șeicaru. Restaurarea a urmărit atât refacerea aspectului exterior cât și reintrarea mănăstirii în circuitul spiritual și cultural al regiunii.
Un aspect aparte al ansamblului îl constituie muzeul memorial și mormântul lui Pamfil Șeicaru, prezentate în incintă: personalitatea ctitorului, prolific publicist și om politic interbelic, rămâne strâns legată de destinoarele locului. Muzeul păstrează documente, fotografii și obiecte personale care ajută la înțelegerea motivațiilor inițiativei și a contextului istoric în care mănăstirea a fost ridicată. Pentru vizitatorii interesați de istorie culturală, acest centru memorial transformă vizita într-o experiență dublă — spirituală și documentară.
Din punct de vedere arhitectural, Sfânta Ana combină elemente ale arhitecturii bisericești românești cu soluții funcționale adaptate perioadei moderne:
turn-clopotniță central, pridvoare și o organizare a dependințelor (bibliotecă, trapeză, camere pentru obște) în jurul curții. Amplasarea pe culme conferă lăcașului un aura de protecție și priveliști largi către Dunăre — un efect intenționat de punere în valoare a peisajului sacru. Fotografii și relatări de călători consemnează adesea armonia dintre lemnul lucrat și metalul acoperișurilor, cât și curțile cu grădini de plante medicinale și flori.
Mănăstirea joacă și astăzi un rol activ în viața religioasă și culturală locală: pe lângă ritualurile liturgice obișnuite (Sfintele Liturghii, slujbele de praznic) se organizează pelerinaje de hram (25 iulie — Sfânta Ana) și evenimente comemorative legate de memoria eroilor locali. În incintă funcționează facilități care sprijină viața comunității monahale (atelier de croitorie, bibliotecă) și servicii pentru pelerini (loc de popas, posibilități de cazare în proximitate oferite de pensiuni și agenții turistice din zonă). Pentru turiști, accesul se face ușor de pe DN57, iar coordonatele precise sunt deseori publicate în ghiduri locale.
Vizita la Sfânta Ana devine astfel o excursie cu mai multe straturi: pe de o parte, întâlnirea cu o mănăstire activă, martoră a unor epoci istorice contrastante; pe de alta, contemplarea peisajului dunărean și trecerea printr-un spațiu comemorativ legat de un personaj marcant al presei interbelice. Pentru cei interesați de patrimoniu, recomandarea este să combine vizita cu alte obiective din defileul Dunării (Mraconia, Vodița) și cu tururi ghidate care explică detalii arhitecturale și istorice adesea omise în trecere.
Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova este un exemplu relevant de loc sacru reconstruit prin memorie și renovare: de la ideea unui ctitor rămas în istorie, prin încercările regimurilor politice, până la renașterea spirituală post-1989, lăcașul rămâne un punct de legătură între trecut și prezent — unul în care credința, arta și istoria se întâlnesc pe malul Dunării.
