Drumeție: Cabana Piatra Arsă – Cabana Babele – Crucea Eroilor – Cabana Caraiman

Este probabil cel mai popular traseu din Munții Bucegi și unul cât se poate de ușor și spectaculos.

Am parcat mașina pe drumul 713B care în cea mai parte este asfaltat și am luat-o pe drumul forestier pietruit 713 care duce la Cabana Babele. Am plecat pe traseu undeva în jurul orei 11.

După aproximativ 30 de minute de mers lejer am ajuns la Cabana Babele unde am luat un ceai cald și am continuat drumul către monumentul natural Babele, Sfinx apoi spre Crucea Eroilor.

Am ajuns la Crucea Eroilor pe o ploaie destul de puternică dar norocul nostru este că nu a ținut mult. Ne-am adăpostit la Monumentul Eroilor care este deschis de miercuri până luni între orele 10:00 – 15:00.

Unde putem merge de aici, de la Crucea Eroilor?

Există mai multe trasee pe care le puteți parcurge de la Monumentul Eroilor:

  • puteți ajunge pe Vf. Caraiman (2,384m) urcând dealul de la Cruce (nu aveți cum să nu-l vedeți);
  • vă puteți îndrepta spre Vf. Coștila;
  • puteți să ajungeți la Cabana Caraiman prin Brâna Mare (pe acest traseu ne întoarcem);
  • vă puteți întoarce spre Cabana Babele (pe traseul pe care ați venit).

După ce am vizitat Monumentul Eroilor pornim spre Platoul Bucegi prin Brâna Mare.

Există două sau trei porțiuni cu lanțuri. Vă recomandăm să vă țineți de ele chiar dacă prima impresie este că se poate și fără. Au loc destul de multe alunecări în acele zone, mai ales când e umezeală.

După 30-40 de minute de mers veți găsi pe dreapta un loc foarte bun de făcut fotografii, o mică stâncă ieșită.

După o mică pauză la Cabana Caraiman, drumeția continuă pe bandă galbenă spre Complexul Piatra Arsă. De aici drumeția este ca pe o plimbare pe bulevard.

Peisaj spectaculos asupra Platoului Bucegi. Poză făcută de pe traseul cu punct albastru, Brâna Mare.

Notă: Acest traseu a fost făcut în data de 16 iulie 2022 în anumite condiții meteo. Înainte să vă aventurați, verificați toate detaliile traseului (starea vremii precum și condiția fizică necesară).

Date tehnice:

  • distanță: 11,5 km
  • timp de mișcare: 3 ore și 16 minute
  • timp total inclusiv cu pauze: 5 ore și 40 de minute

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.