Palatul Dolmabahce, Istanbul

Palatul Dolmabahçe a fost construit la cererea sultanului Abdülmecid care a decis că trebuie să existe un palat mai european decât Topkapi. Astfel, i-a ales pe arhitectul armean Karabet Balian și fiul său Nikoğos Balian pentru a-l schița pe hârtie, iar rezultatul a fost un amestec arhitectural interesant, care include următoarele stiluri: baroc, rococo, neoclasic și otoman modern.

Dacă optezi pentru o croazieră pe Bosfor, vei admira numeroase clădiri fastuoase și intrigante, însă cea mai opulentă dintre toate este chiar Dolmabahçe Saray (Palatul Dolmabahce), care atinge dimensiunea de 600 de metri.

Prin măreția sa, palatul ilustrează cei 13 ani de muncă ai echipei de construcții, în colaborare cu arhitecții pricepuți. Finalizată în 1856, clădirea pe care o admirăm cu toții astăzi a servit ca centru administrativ al Imperiului Otoman până în 1922. O vizită aici este o ca o binecuvântare. Gândește-te că te afli în unul dintre cele mai strălucitoare palate din lume, ridicat în secolul 19. Iar pentru ca experiența să fie cât mai profundă, fii atent la câteva detalii.

Ce să nu ratezi în Palatul Dolmabahçe

• Uită-te la parchetul lucrat manual, pe care vei păși în Sala de mese. Sculptate din lemn de trandafir, abanos și mahon, ele sunt o capodoperă delicată, aproape ascunsă de mobilierul luxos.

• Admiră candelabrul de 4,5 tone din Sala de Ceremonii. Acesta i-a fost dăruit reginei Victoria și este cel mai mare candelabru din cristal din Boemia.

• Într-o anexă a palatului se află Muzeul Național de Pictura al Palatelor (Milli Saraylar Resim Müzesi). Aici vei descoperi un număr impresionant de 202 de exemplare frumoase de picturi ce aparțin sfârșitului secolului XIX și începutul secolului XX. Dacă ești pasionat de pictură sau de cultură, îți recomandăm să îl vizitezi.

• Camera în care Mustafa Kemal Atatürk – fondatorul Republicii Turce – a stat și unde a murit în cele din urmă. Se află în secțiunea harem.

• Femeile haremului vedeau ceremoniile din sală doar prin grilaj. Ele erau ținute acolo, pentru a fi ferite de privirile oamenilor.

• În data de 10 noiembrie 1938, fondatorul Republicii Turce, Mustafa Kemal Atatürk, a murit în acest palat, iar ceasul a rămas setat la ora la care a decedat. Mai exact, la 9:05. În fiecare an, la această oră, Turcia întreagă îl comemorează.

• Construcția Palatului Dolmabahce a costat cinci milioane de monede de aur otomane, cam peste 2 miliarde de euro în banii de astăzi.

• Palatul are 285 de camere, 44 de săli, 68 de toalete și 6 băi turcești, plafoanele sunt decorate cu frunze, realizate din 14 tone de aur, scara principală este ornată cu cristale pure, iar cele 131 de covoare de mătase au fost realizate manual în orașul Hereke din apropiere.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.