Pestera Mare din Andreneasa

Pe Valea Mureșului Superior, în Defileul Toplița – Deda având ca punct de plecare restaurantul de pe stâncă din localitatea Andreneasa încep două trasee montane marcate spre două peșteri de mulaj numite Căsoaia lui Ladaș și Peștera Mare, peșteri protejate de Federația Română de Speologie.

Sunt peșteri cu particularități deosebite, foarte interesante ca geneză, de dimensiuni modeste, cantonate în formațiuni vulcanogen – sedimentare.

Primele peșteri de mulaj au fost descoperite în România aici, pe Valea Mureșului, în zona Sălard – Androneasa, majoritatea în partea Munților Călimani, iar din anul 2000 și pe partea Munților Gurghiu. Până astăzi, sunt cunoscute aproape 100 de astfel de formațiuni, din care doar 16 pot fi numite peșteri, datorită dimensiunilor, restul fiind formațiuni pseudo-carstice, însă până acum nu au fost accesibile publicului, pentru evitarea deteriorării lor.

Peșterile sunt unice în lume prin faptul că, acum 5 milioane de ani când încă erau activi vulcanii din Masivul Călimani, în timpul erupțiilor, a scurgerii lavei peste pădure, copacii au fost acoperiți cu praf și bolovăniș vulcanic. Cu timpul, în urma acțiunii apei, sedimentele respective s-au întărit iar copacii și crengile lor au putrezit și au fost spălate din roca vulcanică, lăsând urme în pereții peșterii.

Peșterile de mulaj pot avea dimensiuni cuprinse între 40 și 80 m lungime și un diametru de până la 2,4 m.

În Europa, astfel de peșteri mai există în Slovenia și Ungaria, iar în lume se întâlnesc în Japonia și SUA (Insulele Hawaii).

Aflată între Răstolița și Lunca Bradului, la extremitatea estică a comunei Androneasa, în locul numit de localnici „Căsoaia”, peștera formată în rocă vulcanică în perioada activă a Vulcanului Călimani-Gurghiu are geneza mixtă, 30 metri de galerii fiind de mulaj iar restul de 48 metri de alterare.

Aflată la o altitudine de 704 m, peștera „Căsoaia lui Ladaș” are intrarea de 2 m înălțime și o deschidere de 15 m.

Lucrările de amenajare au constat în realizarea traseului de circa 3-4 km de la drumul principal, care pornește de lângă restaurantul Androneasa și poate fi parcurs în cca. 1 oră, ajungându-se și la un punct de belvedere, de unde poate fi admirat Defileul Mureșului.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.