Mănăstirea Bunea

 Mănăstirea a fost ctitorită în anul 1654, de către demnitarul Voievodului Matei Basarab, vel Bunea Grădişteanu, fiul lui Vâlcu din Orbeasca.

Mânăstirea a beneficiat de danii, scutiri şi privilegii făcute atât de familia boierului ctitor, cât şi de diferiți voievozi. Astfel, pe lângă dania din anul 1622 a moşnenilor din Brăneşti, cât şi cea din anul 1623, făcută de Nedelea şi fiul său din Brăneşti, mânăstirea beneficiază de dania lui Bunea vistierul, constituită din biserica însăşi.

Mânăstirea beneficiază şi din partea voievozilor: Sf. Martir Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino, Ion Mavrocordat şi Mihail Racoviţa, de privilegii şi „mile domneşti”.

În anul 1726, Climent Grădişteanu, egumenul mânăstirii, închină Mânăstirea Bunea Mitropoliei Ungrovlahiei, „ca schitul să fie sub paza şi purtarea de grijă a sfintei mitropolii în veci”.

Din punct de vedere arhitectural, biserica mânăstirii Bunea, are forma unei nave dreptunghiulare (fără abside laterale), naosul fiind despărţit de pronaos prin doi stâlpi de secţiune octogonală. Pictura iniţială, din secolului al XVII-lea, a fost distrusă cu ocazia reparaţiilor făcute, fiind acoperită de cea din 1785.

În prezent, şi această pictură este grav deteriorată, în condiţii mai bune aflându-se catapeteasma. În exteriorul bisericii, pe latura sudică, se mai păstrează urme ale picturii de la 1785, cu scene privind Judecata de Apoi, Sfinţii Gheorghe şi Dumitru, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfinţii Trei Ierarhi. Mânăstirea Bunea a beneficiat de diferite danii, scutiri şi privilegii făcute, atât de familia boierului ctitor, cât şi de diferiţi voievozi.

    La iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON s-a construit un nou corp de chilii şi o nouă biserică, în apropiere de vechiul locaş, unde se slujeşte în prezent, având hramurile Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca şi Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Mânăstirea are posibilităţi de cazare pentru pelerini.

Manastirea este un schit de calugari ce are hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril (biserica veche) si Sfantul Mucenic Pantelimon si Sfanta Maria Egiptenca (biserica noua) si se afla la altitudinea de 630 de metri avand o arhitectura din timpul lui Matei Basarab.

Schitul vechi a fost construit in 1654 de vistierul Bunea Gradisteanu si se gasea intr-o grota.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.