Statiunea Sacelu Târgu Cărbunești

Staţiunea Săcelu a fost deţinută şi modernizată în trecut de către ONT (OJT Gorj). După Revoluţie ONT s-a destrămat iar staţiunea a fost cumpărată în anul 1996 de către Federaţia Sindicatelor Miniere Oltenia. Atunci puteau şi sindicatele miniere din Valea Jiului să achiziţioneze Staţiunea Geoagiu şi Vaţa din jud. Hunedoara dar, liderii sindicalişti au avut alte preocupări decât sănătatea minerilor. Din anul 1996 până în anul 2012 inclusiv, Staţiunea Săcelu a fost administrată de Sindicate şi SNLO Oltenia, fără a se face modernizări. În anul 2007 apar nişte aşa-zişi proprietari localnici care au obţinut cu uşurinţă titluri de proprietate pe 2 vile şi clădirea cantinei ce a aparţinut staţiunii.Statiunea Sacelu Târgu Cărbunești

Staţiunea BALNEO CLIMATERICĂ SĂCELU JUD.GORJ  se află în partea estică a judeţului, într-o zonă de dealuri împădurite la altitudinea de 340 metri şi la distanţă de 30 km de Tg.Jiu şi 65 km distanţă de Petroşani.

Apele minerale de la Săcelu conform clasificării fostului IFLGS se împart în :

a)- ape clorurate, bromurate,iodurate, sodice ;

b)- ape sulfuroase, clorurate, bromurate;

c)- ape sulfuroase, clorurate, sodice ;

d)- ape sulfuroase bicarbonitate clorurate, sodice .

Mineralizaţia apelor variază între 2000-8000 mg/1.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.