Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică Minovici

O construcţie în stil gotic englezesc de secol XV, Tudor, cu inserţii normande, mai exact în stil „gotic terţiar” sau „perpendicular-englezesc”, poate fi vizitată în Bucureşti şi este muzeu, Muzeul de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru-Furnică Minovici”.

Casa-muzeu a avut un proces de construcţie invers decât este firesc. De obicei, colecţionarii adună obiectele de artă şi le expun într-un spaţiu deja existent. Aici, inginerul Furnică-Minovici a avut colecţia şi ulterior a construit o casă în funcţie de obiectele deţinute.
Niciun obiect din casă nu este românesc, de aceea ai sentimentul că te afli într-un muzeu din Italia sau Anglia. Materialele de construcţie au fost comandate în străinătate, meşterii – italieni, francezi, germani, austrieci.

Cărămizile sunt italieneşti, feroneria la fel, lemnul de brad şi stejar a fost adus din Germania. Arhitectura clădirii îi aparţine tot unui străin, italian, Vincenzo Canella, cel pe care proprietarul l-a rugat să-l ajute. Canella i-a propus două schiţe: una în stil renascentist, alta flamandă. Luminozitatea era primordială în ceea ce-l privea pe Furnică-Minovici, altfel tablourile nu ar mai fi fost puse bine în valoare, aşa că a optat pentru această variantă, în stil Tudor.
Terminată în anul 1942, Casa „Ing. Dumitru Furnică-Minovici” a fost donată Academiei Române în 1945 și a intrat în circuitul turistic în 1946, sub numele de Muzeul de Artă Feudală. Este o casă-monument, clasa A.

Ligia Viorica, avocat cu doctorat în Drept, soţia lui Dumitru Furnică-Minovici, a locuit aici până în 14 ianuarie 2004 şi a fost muzeograf-ghid pentru toţi cei care o vizitau. S-a stins la vârsta de 90 de ani.

Colecţia muzeului este alcătuită din arme medievale și moderne, vitralii austriece, germane, elvețiene, flamande, tapiserii flamande țesute la război vertical, mobilier austriac și italian, opere ale unor pictori flamanzi, italieni, germani, rarități bibliofile.

Încăperea principală, salonul (12 metri lungime şi 8 metri în înălţime), este una somptuoasă, cu un şemineu renascentist-toscan, adus tocmai de la Florenţa.

Doi lei impozanţi din marmură, replici după cei care se află în „Loggia dei Lanzzi” din Florenţa, delimitează holul de bibliotecă. Biblioteca familiei deţine aproximativ 2.000 de volume şi a fost şi este decor pentru diverse emisiuni culturale de televiziune. Vitraliile sunt realizate în 1497 şi provin dintr-o catedrală din Tirolul de Nord, sudul Austriei.
Centrul livingului gravitează în jurul unei mese elisabetane de la 1603, iar scaunele sunt de tip Chippandale. Covoarele sunt persane, din Mosul, Irak sau Siria. Ce frapează în salon este uriaşa tapiserie de origine flamandă, bine conservată, executată la Bruxelles în atelierul lui Jacob von Sergers.

Este atârnată pe peretele din dreapta, cum intraţi. Specialiştii o încadrează pe la 1600-1640. Sub ea găsiţi o ladă venețiană din secolul XVI. O garnitură Louis XV, fotolii și canapea, restaurată în laboratorul de la Muzeul Brukenthal, a fost cumpărată de colecţionar dintr-un anticariat.
La etaj se ajunge pe o scară de lemn în spirală, acolo unde se aflau dormitorul familiei şi budoarul cu baia. Grădina englezească din spate este plină de trandafiri. Mergeţi!

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi cine a trecut pe aici, vă spunem că Chirac, Kofi Annan, Aga Khan – înaltul comisar al ONU pentru refugiați, regina Ana, principesa Margareta, președintele Cehiei au intrat să vadă măreţia unei case din Bucureşti.

Ligia Viorica Furnica-Minovici (nascuta Radulescu-Tudoran, fosta Petrovici), in Caracal, la 9 februarie 1914, va avea o viata si cariera destul de zbuciumate. In 1932 se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie Bucuresti ( specializarea Franceza , italiana si istoria artei ), pe care o va absolvi in 1936.

In 1933, se inscrie si la cursurile Facultatii de Drept, la16.03.1937 obtinand dipoma cre-i va permite sa practice avocatura. Din 1938 pana in 1940 va lucra la Directia Generala CFR, in functia de impiegat , din 1940 pana in 1949 activand tot in cardul CFR, dar la Directia financiara, functia de referent.

Intre 1949 si 1952 va lucra ca avocat la DRTA Bucuresti. In cursul anului 1952 este silita sa urmeze cursuri de recalificare ( Scoala de normatori , 5 luni de zile), fiind detasata un timp la Alba Iulia (normator) , apoi la Slatina(avocat public) si revenind la DRTA Bucuresti ( in functia de avocat principal). In iunie 1969, ca urmare a unui memoriu inaintat forurilor de resort de sotul domniei sale, ing. D. Furnica-Minovici, va fi numita muzeograf la Muzeul de Arta Feudala „Ing. Dumitru Furnica-MInovici”, din 1979 – muzeograf principal.

Intrata in avocatura in 1946, a pledat in cateva cazuri importante ( politizate), aparandu-l pe ministrul Grigore Costaforu ( acuzat ca submineaza interesele tarii in raport cu tara-mama, URSS) , pe Ion Cantacuzino, directorul Societatii de Telefoane , pe Alexandru Policrat ( magistrat la Tribunalul Suprem, acuzat ca ar fi ascultat posturi imperialiste si ca ar fi ajutat pe varul sau , Radu Rene Policrat, cu mancare si doua camasi), pe Anca Berceanu ( asistenta lui C-tin Noica), etc.

Recasatorita cu ing Dumitru Furnica-Minovici la 21 iunie 1952 , aproape in secret, la Sfatul Popular al Raionului Stalin, Bucuresti, va deceda la 14 ianuarie 2004, fiind inmormantata alaturi de sot , la cimitirul Bellu.

Cu un cost exorbitant (cf. devizelor progresive si a celui final) de 7. 032. 182 lei-aur ( moneda 1942), ridicat intre 1939-1942 de mesteri straini (austrieci , nemti , italieni ), Muzeul de Arta Veche Apuseana „Ing. Dumitru Furnica-Minovici” este rodul a peste 400 de schite facute de fondator si de arhitectul angajat , Enzo Canella.

Antrepenorul, tot italian , D. Toffolo, a adus o echipa de mesteri italieni care au lucrat sub directa supraveghere atat a fondatorului muzeului , cat si a arhitectului, rezultatul fiind unul remarcabil (atat din punct de vedere structural, cat si estetic).

Desi initial arhitectul angajat pentru ridicarea casei i-a propus ing. D. Furnica-Minovici doua planuri de case (unul in stil gothic francez si unul in stilul renasterii italiene) , in cele din urma , coroborand destinatia cu functionalitatea casei , inginerul s-a oprit asupra stilului Tudor ( asa-zisul gothic tertiar sau perpendicular englezesc ) , de secol XV, un rol hotarator avandu-l prezenta ( in cadrul acestui stil ) a numeroaselor ferestre, care rezolva problema muzeistica a luminii.

Terminata in 1942, casa ing. Dumitru Furnica-Minovici va fi donata Academiei Romane in 1945 ( prima donatie ), urmatoarele doua ( 1957, 1975 ) fiind facute impreuna cu sotia sa , Ligia Furnica-Minovici, doi ani mai tarziu inginerul fiind imitat de alti colectionari celebri (H. Zambaccian, Dr. Dona, Slatineanu, etc ), din 1946 casa Furnica-Minovici intrand in circuitul larg , turistic.