Cele mai periculoase trasee rutiere din lume

Sa fii sofer nu este cea mai facila sarcina din lume si nici una lipsita de riscuri. Nu atat pentru ca manevrarea unui autovehicul ar fi prea dificila sau ar necesita capacitati superioare. Riscurile vin mai ales din faptul ca siguranta fiecarui sofer si a fiecarui pasager al unei masini depind, intr-o buna masura, de partenerii de trafic si chiar de hazard. Cele mai line si sigure drumuri din lume au, inevitabil, istorii patate cu sange provenit din multe zeci de accidente. Totusi, si in acest sens, exista niste cazuri prolifice, niste “grei”, acele drumuri rutiere, sosele, autostrazi, rute montane a caror strabatere vine intotdeauna cu riscuri mari si nu rar se termina tragic.

Col de Turini, Frantacol de turini franta

Situat la o altitudine de peste 1.600 de metri deasupra nivelului marii, Col de Turini este o trecatoare montana in Alpii din sudul Frantei. Face parte dintr-o portiune de traseu lunga de 32 de kilometri a Campionatului Mondial de Raliuri de la Monte Carlo, drum ce combina 34 de curbe extrem de dificile, de tip “ac de par”, dar si portiuni rectilinii unde masinile de curse ating viteze de peste 180 km/h. Este unul dintre cele mai incitante si mai provocatoare drumuri de pe Pamant. Trecatoarea a fost prezentata in chiar primul episod al celui de-al zecelea sezon al deja celebrului show automobilistic de televiziune Top Gear, in cadrul caruia prezentatorii s-au aventurat in cautarea celui mai extrem drum pentru sofat din lume. In cel mai inalt punct al sau, Col de Turini atinge altitudinea de 1607 metri.worlds-scariest-roads-640-01

Spre nord, drumul incepe cu o ametitoare serie de curbe la 180 de grade. Catre final, soferii traverseaza un defileu, avand un salbatic rau involburat in partea stanga si un impresionant perete stancos de-a dreapta.

Trecatoarea Stelvio, Italiaworlds-scariest-roads-640-04

Localizata in Alpii Estici, din Italia, drumul Trecatorii Stelvio leaga Valtellina de Merano si pe ambele de mai inalta vale Adige. Acest traseu montan este situat la altitudinea de aproximativ 2.700 de metri deasupra nivelului marii. Drumul este dificil de parcurs cu masina in special din pricina celor 48 de curbe in ac de par, dar si ingustarii extreme din unele puncte, aspecte inrautatite de de inclinatrea pe alocuri extrema. Cu o altitudine maxima de 2.757 de metri, Stelvio este cea mai inalta stramtoare pavata din estul Alpilor si a doua din Alpi, dupa drumul Col de Ilseran, aflat la 2770 de metri. Desi s-ar putea sa fie un traseu mai putin pericolos comparativ cu restul exemplelor enumerate in acest material, are cu siguranta capacitatea de a taia rasuflarea celor care il strabat.worlds-scariest-roads-640-03

Cel mai dificial si spectaculos sofat are loc in portiunea dinspre Prato a drumului, trecatoarea montana fiind una dintre cele mai bune rute de curbe continue din lume.

Autostrada Leh Manali, Indiaworlds-scariest-roads-640-05

Autostrada Leh Manali este situata in India si se intinde pe o distanta totala de peste 475 de kilometri printre versantii semeti ai muntelui Himalaya. Drumul traverseaza unele dintre cele mai inalte trecatori montane din lume, osciland intre altitudinile de 2.000 si 3.000 de metri deasupra nivelului marii. Autostrada este una dintre cele mai complicate din lume, un drum ce intrebuinteaza la maximum soferii, in arsenalul de pericole ridicate dinaintea acestora numarandu-se zapada abundenta si surparile solului. De asemenea, terenul accidentat face extrem de dificila si poate chiar imposibila cursa pentru ceva mai putin decat un autotusim puternic cu tractiune integrala. Drumul a fost construit si este intretinut de catre Fortele Armate Indiene.

Drumul mortii, Boliviaworlds-scariest-roads-640-06

Traseul Yungas, cunoscut si sub denumirea “El Camino de la Muerte” – sau “Drumul Mortii” in spaniola – este o ruta montana intinsa pe o distanta de 70 de kilometri, ce strabate Anzii de pe teritoriul Boliviei si leaga orasul La Paz, capitala administrativa a tarii, de Coroico. Faimos pentru pericolul sau extrem si constant de prabusire in hauri de sute si mii de metri adancime a camioanelor care il strabat, drumul a fost catalogat, in anul 1995, drept cel mai periculos drum de pe Pamant, de catre Banca Inter-Americana pentru Dezvoltare. Latimea de numai o banda a rutei, inclinarile din unele locuri ale terenului si lipsa de balustrade transforma calatoria prin acest loc intr-o aventura a mortii. Mai mult chiar, ceata si ploaia frecvente scad vizibilitatea si drumul alunecos, slabind marginile. Se estimeaza ca 200 pana la 300 de calatori sunt ucisi anual pe aceasta ruta a groazei. Desi in zilele noastre Yungas este intrebuintat tot mai putin de masini, un numar in plina crestere de biciclisti dornici de adrenalina il abordeaza constant.

Trecatoarea Los Caracoles, Anziworlds-scariest-roads-640-07

Acest drum traverseaza Muntii Anzi pe ruta dintre Chile si Argentina. Los Caracoles consta intr-o serie de curbe bruste si adanci, intr-o panta continua extrem de inclinata. Drumul are o multime de rampe si de curbe in ac de par, lipsindu-i cu desavarsire orice forma de parapet. In cea mai mare parte a anului, traseul este acoperit de zapada. Aceasta, dimpreuna cu natura complexa a drumului solicita foarte mult rabdarea si ambitia soferilor, fiind aproape ca un test de caracter.worlds-scariest-roads-640-08

Drumul este totusi intretinut regulat si nu are un palmares morbid foarte bogat. Camioane incarcate cu marfa, dar si autocare supraetajate cu turisti trec zilnic prin Los Caracoles, iar experienta, spun ei, este una de neuitat.

Autostrada Iadului, Rusiaworlds-scariest-roads-640-10

Ultimii o mie de kilometri ai Autostrazii Federale Ruse dintre Moscova si orasul siberian Yarkutsk poarta denumirea de Autostrada Lena. Bizarul traseu merge in paralel cu raul Lena tocmai pana in Yarkutsk. Ca si cand drumul namolos nu ar fi reprezentat oricum o mare problema, Yarkutsk este considerat unul dintre cele mai friguroase orase ale lumii, cu temperaturi ale lunii ianuarie masurand in medie -42 de grade Celsius. Dar, surprinzator, numai pe timpul verii drumul devine total impracticabil.worlds-scariest-roads-640-09

De fiecare data cand ploua in sezonul estival, ruta se transforma intr-o mlastina vascoasa, ce face foarte dificila trecerea vehiculelor si cu siguranta imposibila parcurgerea celor o mie de kilometri. Fiind vorba despre singurul drum catre orasul siberian, traficul devine greoi si aglomerat si sofatul chiar mai complicat decat in general.

Drumurile Militare Ruso-Georgiene

Atunci cand nu sunt acoperite de straturi de zapada, se transforma in chinuitoare si anevoioase rute mocirloase. Aceste autostrazi izolate sunt, probabil, capabile sa inghita in zapada sau in noroi o masina intreaga. Totusi, masinile marca Lada care le strabat regulat par a se descurca chiar si in aceste conditii vitrege. Situate in muntii Caucaz, traseele militare ar trebui amenajate de armata rusa, fapt care explica, probabil, motivul pentru care le lipseste orice fel de amenajare. Suprafata aspra si neregulata, dimpreuna cu problemele ridicate de zapada fac acest drum aproape inaccesibil pe perioada iernii.worlds-scariest-roads-640-11

Prea rar intrebuintatul drum leaga Rusia de Georgia si se presupune ca ar avea o mare importanta strategica pentru ambele tari.

Drumul prin tunel Guoliang, Chinaworlds-scariest-roads-640-13

Magnifica ruta prin tunel, din muntii Taihang, a fost construita de 13 sateni de-ai locului, condusi de liderul lor, Shen Mingxin, si le-a luat aproximativ cinci ani pentru a finaliza lucrarile. Multi localnici si-au pierdut vietile in accidente in timpul constructiei tunelului, dar altii le-au luat mereu locul. Tunelul a fost dechis traficului la data de 1 mai 1977.worlds-scariest-roads-640-14

Lung de 1.200 de metri, tunelul localizat in provincia chineza Henan, are o inaltime de cinci metri si o latime de patru. Guoliang este o anexa pe lista celor mai periculoase si complicate drumuri rutiere. Catalogat drept traseul care nu tolereaza nicio greseala, majoritatea accidentelor din tunel se datoreaza neglijentei calatorilor.worlds-scariest-roads-640-15

Totusi, reprezinta o ruta extrem de fascinanta si este o destinatie-cheie pe toate itinerariile turistice chineze.

Autostrada Halsema, Filipine

Drumul strabate centrul Vaii Cordillera din Filipine. Se mai numeste si Ruta Baguio-Bontoc. Are o lungime de aproximativ 240 de kilometri si este in mare parte neasfaltat. Drumul circula printre stanci inalte, lipsindu-i parapetii si majoritatea dispozitivelor de siguranta. Toate acest lucruri fac drumul impracticabil in timpul sezonului ploios. Este celebru pentru alunecarile de roci si de namol dar si pentru felul agresiv in care conduc soferii de autobuze chiar si prin zonele sale cele mai inguste. Anual, un numar mare de accidente si de autocare rasturnate este inregistrat pe acest tronson. Drumul trece adeasea prin dreptul unor prapastii mai adanci de 300 de metri, in dreptul carora nu exista balustrade.worlds-scariest-roads-640-17

Este cu siguranta unul dintre cele mai pericoloase trasee din lume.

Trollstigen, Norvegiaworlds-scariest-roads-640-23a

Fiordurile Norvegiei au multe drumuri care atrag turisti. Cel mai notabil dintre ele este Trollstigen, alcatuit dintr-o serie de rute ce deschide privelisti uluitoare spre cateva cascade. Cuvantul “Trollstigen” inseamna “Scara Trolilor”. Drumul, desi nu ii lipsesc standardele de siguranta, necesita multa concentrare si o buna stapanire a volanului. Pantele inducatoare de vertij, setul abundent de curbe in ac si ingustimea drumului nu lasa loc pentru erori. Totusi, odata ce calatorii vor fi ajuns in varf, recompensa este pe masura, pentru ca privelistea oferita taie orice rasuflare.worlds-scariest-roads-640-23

Drumul ingust permite extrem de putine posibilitati vehiculelor sa se depaseasca. Frecventele avalanse de roci din regiune au adus cu sine unele imbunatatiri ale traseului in 2005.

El Espinazo del Diablo, Mexicworlds-scariest-roads-640-35

El Espinazo del Diablo sau “Coloana Vertebrala a Diavolului” este o trecatoare montana din Durango, Mexic. Parcurgerea ei cu masina in conditii de siguranta dureaza aproximativ cinci ore si a reprezentat multa vreme unicul traseul din Durango spre Mazatlan Sinaloa. De asemenea, circula multe povesti si avertismente cu privire la traversarea “spinarii diavolului”. Dar drumul este exceptional de bine intretinut si exista multe semne de atentionare care marcheaza majoritatea locurilor periculoase.worlds-scariest-roads-640-34

Locuri special amenajate pentru popasuri sunt frecvente, asadar calatorii pot trage pe dreapta oricand isi doresc. Exista si cateva curbe foarte stranse. Atat de stranse incat unui camion ii este necesar tot drumul pentru a coti.worlds-scariest-roads-640-33

Acest lucru stanjeneste pe alocuri traficul pe doua benzi. Indiferent de incoveniente, formatiunile stancoase ce se inalta peste tot precum si privelistile verzi care se intind pe distante uriase, pe tot cuprinsul privirii fac fiecare metru al calatorie sa merite deplasare.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.