Cel mai nou teritoriu al României: 21.410 de hectare. Insula Sacalin

România se bucură de un spațiu nou, extraordinar de frumos, dar este interzis total turiștilor. În prezent, cel mai nou pământ românesc are o suprafaţă de 21.410 de hectare, este înconjurat de ape, iar peisajele îţi taie respiraţia. 

Nu este o revenire a vreunei bucăți de pământ strămoșesc în granițele patriei, ci o zonă complet nouă care a început să se formeze în timp la gurile Dunării. Insula Sacalin, căci despre ea este vorba, este o insulă nou formată, în Marea Neagră, în urmă cu peste un secol şi jumătate, în jurul anilor 1860,  la mică distanţă de coasta românească (aprox. 2 kilometri), în dreptul braţului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării. Iniţial Insula Sacalin era formată din două insule mai mici: Sacalinu Mare şi Sacalinu Mic. Însă cu timpul cele două s-au unit şi au format o masă unitară de pământ cu suprafaţă de 21.410 hectare.

O zonă spectaculoasă care se întinde pe o suprafaţă de 21.410 de hectare, cu peste 229 de specii de păsări şi soiuri de plante rare, cu peisaje care par desprinse din cărţile cu poveşti şi în care nu poţi ajunge decât cu barca. Pe peninsula Sacalin se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare şi pelicani creţi, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire şi iernare a acestor specii.

Din păcate Guvernul României a interzis popularea insulei. Nici măcar turiştii nu au acces pe această bucată de pământ. Este o măsură pe cât de controversată, pe atât de justificată pentru a păstra biodiversitatea locului.

sursa: adevarul

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.