Orasul Cesme Turcia

Cesme – Çeşme – este un mic oraș din vârful peninsulei care formează Golful Izmir. Cesme (çeşme) înseamnă „fântână” sau „izvor” în limba turcă, orașul fiind numit astfel datorită izvoarelor și băilor termale din jur, mai ales în districtul Ilica. Cesme este una dintre cele mai frumoase peninsule din Turcia. Este înconjurată de apele cristaline ale Mării Egee, fiind vestită pentru plajele cu nisip fin, marea nepoluată, izvoarele termale, hotelurile moderne, gastronomia delicioasă și distracțiile nenumărate. Cesme este amplasată la 80 km vest de Izmir, pe țărmul Mării Egee.

Este o stațiune ce merită să fie vizitată, datorită plajelor cu nisip alb, a apei albastre și a diverselor facilități pentru turiști. Vizitați și stațiunile termale și de relaxare, Portul Sifne Pasa, Buyuk Liman, Alacati și Golful Boyalik. În Cesme se pot practica aproape toate sporturile de apă. Alacati aflat la 10 km de Cesme este locul cel mai bun pentru windsurfing din toată Turcia.Orasul Cesme Turcia 1

În Cesme sunt facilități excelente de cazare, iar viața de noapte este atractivă. Castelul Cesme găzduiește Festivalul International de Muzică și Mare Çeşme. Castelul a fost construit în 1508 de sultanul otoman Bayazit. Este construit în stil traditional otoman adăpostește artefacte descoperite la Eritreea. Peninsula Cesme are multe stațiuni de mare. La nord-est se află Lidin – cel mai important port din Eritreea, înființat după Războiul din Troia, cu o bună vedere spre acropolă, golf și insule.
Plajele din Cesme: 29 km de plaje cu nisip fin și ape curate, 8 plaje Blue Flag. Cele mai bune plaje sunt: Ilica, Alacati (windsurfing), Altinyunus, Boyalik, Pirlanta, Tursite, Tekke, Ciftlik, Kucuk Liman, Altinkum.Orasul Cesme Turcia 3

Plaja Alacati cu izvoare termale se afla la 5 km de Cesme. Temperatura apei are 58 °C și conține clorură de potasiu, clorură de sodiu și clorură de magneziu. Se spune că apa are proprietăți curative pentru cei care suferă de reumatism cronic, metabolism greoi, gută, obezitate, rahitism, boli ginecologice, boli de piele, ficat și tract urinar. În apropierea izvoarelor se găsesc clădiri moderne.
Hotelurile din Cesme oferă un raport optim calitate-pret, dotări moderne, facilități speciale pentru copii, business travel și servicii de excepție. Pentru doritorii de distracții, în Cesme sunt: restaurante cu specific local, pește și fructe de mare (zona Dalyan), terase de vară, fast food-uri, baruri de noapte, cluburi, discoteci, cafenele.
Cesme Urla (Clazomenae) este un loc liniștit unde puteți servi o mâncare de pește la restaurantul de pe malul mării. Vederea spre Dealul Guvendik este liniștitoare. Drumul dintre Izmir și Cesme este presărat cu sate pescărești precum Mordogan, care se numeste așa după culoarea specifică de la răsăritul soarelui, sau Karaburun, un oraș care se adăpostește între munți și golfurile pitorești Balikliova.
Iubitorii de sporturi au la dispoziție în Cesme: windsurfing, skijet, ambarcațiuni, scuba diving, schi nautic, tenis, centre fitnes, tenis de masa, biliard. Din Cesme se pot face excursii opționale în: Izmir, Efes, Pamukkale, Insula Chios (Grecia), croaziere.Orasul Cesme Turcia 2În peninsulă se pot face următoarele cumpărături: haine din piele, covoare, bijuterii din aur, îmbrăcăminte, dulciuri și băuturi locale în bazar, piața de duminica din Alacati sau în magazinele de pe străzile din orașul vechi.
Facilități pentru copii: piscine speciale, cluburi, locuri de joacă amenajate, grădinițe, baby sitting.
Business travel în Cesme: pentru oamenii de afaceri există numeroase hoteluri cu facilități pentru organizarea de conferințe, seminarii, întâlniri, team building.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.