Ruinele Cetăţii Valcău

Costruită pe dealul Plai, Cetatea Valcăului a fost una dintre cetăţile greu încercate între secolele al XlII-lea şi al XVI-lea.

Scoasă din circuitele obişnuite de vizitare şi bine ascunsă de pădure, cetatea păstrează încă urmele fortificaţiilor ridicate acum aproape 700 de ani. Cele două şanţuri de apărare terasate semicircular, spre sud, vest şi nord, precum şi bucăţile din zidurile lungi de piatră înalte de şase-şapte metri se adaugă ruinei unui singur turn rămas vizibil.

Este posibil ca el să fi fost, de la început, turnul-locuinţă a stăpânilor şi castelanilor. La fel de posibil ar fi ca mormanele de dărâmături şi pădurea să ascundă şi alte construcţii importante.

Pentru ridicarea cetăţii a fost ales dealul Plai, care este mărginit în partea de est de albia râului Barcău. Ca şi în cazul altor cetăţi din Transilvania secolului al XIII-lea, fortificaţia este clădită destul de departe de vatra satului şi bine ascunsă din calea invadatorilor.

Se pare că cetatea avea o formă patrulateră şi se încadra perfect pe structura naturală a vârfului dealului. Protejată cu şanţuri şi ziduri înalte, Ce­tatea Valcăului avea, cu siguranţă, şi un număr sporit de turnuri de apărare, amplasate probabil în colţurile zidurilor.

Din vechile ziduri se mai păstrează în partea sudică o mică porţiune şi fragmente din două dintre turnuri, dar şi o mică bucată din ceea ce se pare că a fost palatul cetăţii. Piatra folosită la construcţie a fost luată din dealul pe care s-a ridicat cetatea, iar pentru zidit s-a folosit mortarul din var.

După ce a fost distrusă, la mijlocul secolului al XVII-lea, cetatea nu a mai fost niciodată refăcută şi de atunci a suferit o degradare continuă.

Drumul până la ruinele cetății este marcat și durează aproximativ 30 de minute.

ATENŢIE! La acest obiectiv turistic se ajunge doar pe jos. Dacă vrei să îţi setezi gps-ul ca să te ducă cel mai aproape de traseu cu maşina, în condiţii de drum bun, apasă pe bulina roşie. Nu există loc de parcare la indicaţia dată. 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.