Mănăstirea Făgețel

Pisania mănăstirii:
„Ziditu-sa acest locaș de închinăciune, din temelie, cu hramul „Sf. Treime” în anul 1903. Biserica a fost construită din piatră și cărămidă, fiind ctitoria unei creștine văduve – ROZALIA.
În anul 1936 a fost sfințită de ÎPS NICOLAE al Ardealului, Crișanei și Maramureșului în vederea fondării unui schit de călugări, stareț fiind P Cv Dionisie Șova. În anul 1951 părintele Dionisie trece la cele veșnice iar viața monahală a schitului se întrerupe.
După înălțarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei – 1994 – prin strădania P.S. Ioan, în anul 1995 se reia firul vieții monahale în acest schit care începând cu acea dată devine „Mănăstirea Făgețel”, avându-l ca stareț pe P. Cv. ANDREI MOLDOVAN și econom pe P. Cv. GHELASIE MUREȘAN. Cu această ocazie mănăstirea primește al doilea hram, luînd ca patron pe Sf. Ioan Botezătorul.
În perioada 1995 – 2002 s-a refăcut și pictat biserica, s-a construit clopotnița și s-a pictat, s-a construit si pictat corpul de chilii și s-au construit anexe gospodărești.
Refacerea și construirea acestor lucrări s-au făcut prin purtarea de grijă a P.S. Ioan al Covasnei și Harghitei, cu fonduri de la credincioși creștini din toată țara și fonduri de la Sf. Episcopie.
 Târnosirea bisericii s-a săvârșit de către P.S. IOAN al Covasnei si Harghitei înconjurat de un sobor de preoți, în prezența unei mari mulțimi de credincioși din Transilvania și Moldova, în ziua de 29 August 1999, întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Amin.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.