Lacul Bucura

Lacul Bucura este un lac glaciar situat în Parcul Național Retezat din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România.

Se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, fiind orientat în direcția nord – sud, la altitudinea de 2.040 m. Suprafata lacului este de 8,90 ha, având lungimea de 550 m și lățimea medie de 160 m, iar perimetrul de circa 1390 m. Lățimea maximă este de 225 m, iar volumul estimat este de circa 625.000 m³.

Adâncimea maximă a apei lacului este de 15,5 m, în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac. Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă. Populația piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări artificiale.

Accesul la lac se face din șoseaua Hațeg – Caransebeș, de la km 61 (Cârnești), prin Clopotiva – Grebla – Gura Zlata – Gura Apei, circa 35 km de drum asfaltat. De aici se urcă pe drumul forestier ce se oprește la Drăcșanu, pe o distanță de 14 km. Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă Lacul Lia se ajunge la Bucura.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.