Catedrala Evanghelica din Sibiu

Catedrala Evanghelică din Sibiu poate fi considerată cea mai frumoasă clădire construită în stil gotic de pe întregul teritoriu al Transilvaniei.

Este ridicată încă din anul 1520, pe locul în care era o veche bisericuţă romanică ce data de prin secolul al XII-lea. În faţa Bisericii, este prezentă statuia lui Georg Daniel Teutsch, construită în anul 1899, care a fost episcop, în timpul vieţii sale, din 1817 până în 1893.

Catedrala Evanghelică din Sibiu este caracterizată de un stil gotic, având bolţi arcuite şi în partea de nord, pe pereţi, are pietre funerare. Localizarea ei se face destul de simplu, din centrul istoric al Sibiului, la câţiva metri distanţă de Piaţa Mare, către dreapta, în Piaţa Huet, este găsită exact curtea bisericii cu statuia impunătoare în faţă.

Această biserică ce a purtat denumirea de Sfânta Maria la început a fost inclusă pe lista de monumente istorice ale Sibiului încă din anul 2004, listă pe care este trecută, ca perioadă în care a datat, cea cuprinsă între 1350 – 1520. Pe aceeaşi listă, sunt trecute şi Casa Parohială, cât şi Consistoriul Distroctual al aceleaşi biserici evanghelice, clădiri ce se află în apropiere.

Catedrala Evanghelică din Sibiu are un turn mare, principal, care este situat pe cele şapte nivele, iar în colţuri are, practic, încă patru turnuri mai mici, acest lucru fiind interpretat ca fiind un oraş ce avea „dreptul la condamnare”. Turnul principal măsoară exact 73.34 de metri în înălţime şi este clasat ca fiind cea mai mare construcţie din România de tip medieval, întreaga clădire fiind considerată şi cea mai înaltă dintre catedralele din ţară.

Pe partea de sud a balconului, este poziţionat corul catedralei ce are în dotare şi o frumoasă orgă ce aparţine stilului baroc, aceasta fiind realizată de către un meşter de origine slovacă, în anul 1671, acesta fiind cel care a înlocuit pentru prima dată orga adusă în Sibiu în anul 1585.

Peste câteva secole, mai exact în anul 1914, în cadrul catedralei Evanghelice din Sibiu este instalată cea mai mare orgă, ea fiind apreciată şi ca având cele mai mari dimensiuni pe care le poate avea o orgă din tot sud-estul continentului european. Aceasta a fost totalmente renovată în anul 1997.

Catedrala Evanghelică din Sibiu reprezintă o clădire amplă, construită în stil gotic, având planul creat dintr-un cor poligonal ce este compus din trei trave, acesta fiind flancat în partea de nord de către o sacristie. În partea de vest, are un transept, iar în centru are nava, ce se poate întâlni şi în cele două părţi. În partea de vest, are un turn masiv.

Corul catedralei se pare că dateza încă din anul 1371, fiind cea mai veche parte a clădirii, însă cu siguranţă, la acel moment, era definitivat şi planul bisericii bazilican, dar şi traseptul. În aceeaşi perioadă, începe să fie construit şi turnul, ce a fost dus doar până la o anumită înălţime iar biserica ce se numea pe atunci Sfânta Maria era construită în stil gotic având doar sacristia şi transeptul, iar cele două nave din lateral aveau doar pe jumătate din lăţimea celei principale.

Câteva decenii mai târziu, activitatea se întrerupe şi, astfel, biserica rămâne la acel stagiu, având în vedere că au apărut diverse motive, dar în anul 1424 activitatea este reluată şi lucrările demarează după planurile stabilite. Pereţii trebuiau înălţaţi până la 2.6 metri, au fost aşezate bolţile în cruce şi multe altele. 24 de ani mai târziu începe şi realizarea părţii din vest, aceasta devenind, de asemenea, tot mai complexă.

Partea din sud a bisericii a fost modificată odată cu anul 1474, atunci când biserica a fost şi transformată într-o hală. Catedrala Evanghelică din Sibiu a avut turnul terminat abia în anul 1494, atunci fiind ridicat cu încă două etaje, iar cu timpul au fost realizate şi alte lucrări însă toate de mai mici dimensiuni, care practic au întărit construcţiile de atunci, aşa au fost construite cele două pridvoare de pe laturile sudică şi nordică.

Pe portalul din sud a fost şi o capelă construită, iar în anul 1520 a fost ridicat şi micul turn cu scara în formă de spirală, situat pe aceeaşi faţadă. Atunci, arhitecţii definitivează lucrările, iar muncitorii le şi încheie. În exterior, cele mai impunătoare sunt ancadramentele ce sunt plasate pe partea de interior a pridvoarelor nordice şi sudice.

Se spune că portalul din sud este mai vechi, datând din anul 1457, iar în partea nordică a fost terminat de către pietrarul Nicholaus cinci decenii mai târziu, acesta luându-se după modelul celei de mai înainte.

Pa fața sudică a corului, este situată o încadratură ce are ca temă „Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor”, însă aceasta nu mai este în formă originală, deoarece a suferit multe modificări de-a lungul anilor.

În trecerea vremii, Catedrala Evanghelică din Sibiu a suferit numeroase modificări, acestea schimbând-o radical faţă de ceea ce era la început, însă mai poate fi recunoscută celebra scenă în care Iisus îngenunchează în fata potirului.

Întregul relief al bisericii este inspirat, cu siguranţă, din sculptura gotică, având influenţe din centrul Europei.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.