Castelul Cantacuzino

Cu peste 150.000 de vizitatori în anul 2016, Castelul Cantacuzino din Bușteni a devenit, de-a lungul timpului, un punct de atracție atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini.

Castelul a fost construit de Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913) descendentul unei familii nobiliare bizantine, atestate din 1094. El a fost om politic, primar al capitalei (1869-1870, 1913), ministru în mai multe guverne, prim ministru (1899-1900, 1904-1907) și Președinte al Partidului Conservator (1899-1907).

Castelul a fost construit între anii 1901 și 1908, pe locul unei case de vânătoare a familiei, după planurile arhitectului Grigore Cerchez, în stil neoromânesc. Are forma unui patrulater, cu latura sudică deschisă. Castelul se întinde pe o suprafață de 3148 mp, iar curte și grădina pe 3,5 ha.
Castelul Cantacuzino 3

Domeniul, care cuprinde și 970 ha de pădure, oferă o priveliște incredibită asupra munților Bucegi, de pe terasa Castelului putând fi admirată întreaga stațiune montană Bușteni.

Interioarele sunt frumos decorate, picturile membrilor familiei Cantacuzino sunt realizate pe piele de Cordoba. Ceramica este italiană, mozaicul românesc, fiind completate de tavanele sculptate, casetate și pictate cu motive florale.

Balustradele din fier forjat sau din lemn, scările din marmură de Carrara, coloanele interioare decorate în stil brâncovenesc și vitraliile compun din Castelul Cantacuzino o adevărată bijuterie arhitecturală. Unul dintre elementele principale ale Castelului se regăsește în sala de bal acolo unde poate fi admirată o colecția de heraldică, unică în țara noastră.

O altă frumoasă amintire a vremurilor trecute este și biserica aflată pe domeniul Castelului Cantacuzino, un lăcaș ridicat în perioada 1933-1936. Biserica a fost adusă de familia Cantacuzino din Maramureș și a fost sfințită în prezența Reginei Maria.

Începând din 2015, etajul superior al monumentului găzduiește Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino, un spațiu unde au fost expuse atât lucrări grafice ale unor pictori precum Salvador Dali, Pablo Picasso, Marc Chagall, Vincent van Gogh, cât și pictură contemporană, unul dintre artiștii prezenți fiind Andrei Gamarț.

Pentru o experiență completă, domeniul Castelului Cantacuzino pune la dispoziția turiștilor un parc de aventură, cu un întreg traseu de tiroliene, cât și un restaurant cu specific franțuzesc.

Vizitabil

  • Luni – Joi: 10 – 18.00,
  • Vineri – Duminică: 10.00 – 19.00;

Contact:

Tel : 0040-722-960-606/ 0733 501 575

0040-244-320-520;

[email protected]/ [email protected]

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.