Ruinele Cetăţii Grădețului

Istoria Cetăţii Grădeţ este învăluită în mister. Chiar şi fără date exacte care să ateste când a fost ridicată, fortificaţia şi ruinele ei mărturisesc forme ale civilizaţiei medievale de tip european, aflate şi în folosinţa românilor din Ţara Românească.

Ruinele Cetăţii Grădeţ demonstrează, încă o dată, rolul vital pe care fortificaţiile l-au jucat încă dinaintea formării Ţării Româneşti. Secole de istorie stau ascunse printre ziduri şi îngropate între pietre şi aşteaptă ca poveştile să fie spuse.

Cetatea Grădeţ este situată pe vârful dealului omonim, de unde se pot supraveghea uşor Valea Topolniţei, albia pârâului Clicevăţ, precum şi drumul străvechi ce trecea în imediata apropiere, ducând către Dunăre.

Începuturile cetăţii, ca şi întreaga sa istorie, sunt tainice. În baza unor relicve arheologice s-a putut stabili că cetatea a funcţionat în cursul secolelor XIII-XIV. De aici pornesc ipotezele. Prima ar fi aceea că cetatea s-ar fi născut deja la începutul secolului al XIII-lea, din voinţa unui potentat autohton, fiind distrusă apoi de Marea invazie mongolă din 1241. O alta se leagă de numele lui Luca, primul ban de Severin, menţionat în anul 1233.

În fine, cea din urmă ipoteză afirmă că cetatea ar fi fost clădită spre sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul cât Banatul de Severin ar fi fost deţinut de voievozii Ţării Româneşti. Singura sursă scrisă cunoscută este un docu­ment emis în 1430 de banul de Severin, care, inventariind sistemul defensiv al Banatului, pomeneşte fortificaţia ca fiind dezafectată.

Ruinele sunt pline de vegetație, greu accesibile și foarte puțin semnalizate.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.