Mănăstirea Polovragi

Recentele cercetări istorice stabilesc vechimea mănăstirii Polovragi în jurul anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul și Patru Spătaru, fiii marelui boier Danciu Zamona, menționați într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr.

În 1629, în timpul domnitorului Alexandru Ilieș, mănăstirea intră în posesia jupânului Paraianu Milescu, ban al Craiovei. Timp de un secol și jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre această mănăstire. În 1643 Danciu Paraianu construiește biserica actuală, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab.

Biserica mănăstirii Polovragi cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este zidită în stil bizantin, având forma trilobată cu abside laterale. Turla este de forma poligonală, cu firide largi, ornamentate în partea superioară și acoperită cu tablă, ca și biserica. Naosul și pronaosul sunt spațioase, având practic aceeași mărime.

Catapeteasma executată din lemn de tei, reprezintă o adevărată capodoperă a vechii sculpturi românești, având o bogată ornamentație cu împletituri florale. Pridvorul în stil brâncovenesc este spațios, deschis, susținut de opt coloane din piatră. În pridvor este piatra funerara a surorii ctitorului.

Este aproape de Peştera Polovragi, pe care a şi administrat-o timp de 300 de ani.

Mănăstirea Polovragi are o vechime de 500 de ani (1505), ctitori de început ai acestui lăcaş sunt Radu şi Pătru, fiii lui Danciul Zamona, menţionaţi într-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânăr (1477-1481).

Timp de peste un secol şi jumătate, documentele nu mai pomenesc nimic despre acest sfânt lăcaş, pentru ca în anul 1645, satul Polovragi să fie în stăpânirea lui Danciu Pârâianu, fiul lui Hamza. Danciu Pârâianu a zidit biserica pe vechile temelii, aşa cum se proceda frecvent în epocă, păstrând partea cea bună a acestora. După Danciul Pârâianu şi înaintaşii acestuia, Constantin Brâncoveanu poate fi socotit, al treilea ctitor al Mănăstirii Polovragi.

Pictura bisericii este deosebit de valoroasă atât în ceea ce priveşte iconografia cât şi execuţia tehnică. Ea a fost executată în anul 1713 de Constantin Zugravul.

De o parte şi de alta a intrării în pridvor se pot admira cele două reprezentări, iconografice, unice în ţară noastră ale mănăstirilor româneşti închinate la Sfântul Munte Athos. Chiliile şi celelalte încăperi ale mănăstirii sunt orânduite în jurul bisericii pe laturile de est, sud şi vest, formând alături de zidul de incintă de pe latura de nord o adevarată cetate de apărare.

Intrarea în incintă se realizează pe latura de sud printr-o poartă masivă deasupra căreia se înalţă clopotniţa ridicată în epoca lui Constantin Brâncoveanu. Printr-o poartă din zidul nordic al incintei mănăstirii se pătrunde în cea de-a doua incintă unde se află bolniţa, ctitorie a egumenului Lavrentie, la 1732, fiind pictată la 1738. 

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.