Pestera Valea Cetatii

Peştera Valea Cetatii este localizată pe povârnişul vestic al Masivului Postăvaru, în bazinul Ţării Bârsei, la 3,5 km distanţă de Râşnov, la 1,5 km distanţă de Cetatea Râşnov şi la o altitudine de 790 m (intrarea principală).

Peştera face parte din aria naturală protejată Peştera Valea Cetăţii, care a fost desemnată arie naturală protejată pentru protecţia şi conservarea elementelor naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de fenomene carstice (Peştera Valea Cetatii, stâncăriile şi lapiezurile din Poiana Dracului), arborii seculari, flora, pierderile de apă în ponorul Fundăţica.

Căi de acces – Accesul în aria naturală protejată se face cu mijloace auto, bicicleta sau pe jos.
Accesul cu mijloace auto se face dinspre şoseaua DN1E Braşov-Poiana Braşov-Râşnov, urmând Valea Cetăţii, până la confluenţa ei cu Valea Fundata, unde la kilometrul 19,4 există o parcare modernă special amenajată pentru deservirea ariei naturale protejate.

Din Rasnov pana la confluenta cu valea Fundata sunt 1.6 km iar din Poiana Brasov pana in acelasi punct sunt 6.4 km.

Accesul cu bicicleta şi pe jos se poate face din parcarea amenajată, urmând drumul sau poteca de acces amenajată în lungul văii Fundata sau pe traseele turistice sau tematice dinspre Poiana Braşov, Cetatea Râşnov-Valea Cetăţii, Bisericuţa Păgânilor. Cazarea cea mai apropiată este la Pensiunea Valea Cetăţii, situata la iesirea din Rasnov spre Poiana Brasov la numai un kilometru de pestera.

Tarif Adulti: 20 RON/persoana
Tarif Copii: 10 RON/persoana
Tarif Grupuri: 12 RON/persoana (adulti)
Tarif Grupuri: 7 RON/persoana (copii)

Program de vizitare:
Vara ( 01 Mai – 30 Septembrie ): 10:00 – 20:00
Iarna (1 Octombrie – 30 Apriliei): 10:00 – 17:00

Ultima intrare are loc la 16:45.

 

Vizitarea se face din 30 in 30  de minute incepand cu ora fixa si numai insotiti de ghid.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.