Mănăstirea Secu
Mânăstirea Secu, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din munții Neamțului, își are începutul în prima parte a secolului al XV-lea când, printre alte sihăstrii existente, apare sihăstria Secului, numită Ioan și Atanasie. Nu departe de actuala așezare a mânăstirii, pe locul unde se află cimitirul, există schitul Zosima. Aceste date reies dintr-o inscripție aflată la intrarea în schit, pierdută în 1821, când ultima rezistență a Eteriei conduse de Ipsilante este înfrântă de turci, care incendiază și mânăstirea.
În acest așezământ cu viață de obște, unde rugăciunea se împletea cu ascultarea, starețul Zosima, cunoscut erudit și dascăl, fondează o școală în care se studia gramatica, muzica, pictura și sculptura. Scopul școlii era formarea monahilor scriitori, copiști, cărturari, meșteri artizani. Dintre aceștia se remarcă Dosoftei ca dascăl, Varlaam, Ghedeon și Sava ca stareți, toți Mitropoliți ai Moldovei, Mitrofan Episcop de Roman și alți clerici ce-au slujit lui Dumnezeu și națiunii, cu credință. Schitul lui Zosima a durat până în anul 1602, când vornicul Nestor Ureche (tatăl scriitorului Grigore Ureche) ctitorește actuala biserică din zid închinată Sfântului Ioan Botezătorul.
Detalii tehnice
Biserica păstrează caracterisicile ctitoriilor voievodale moldave din sec. al XVII-lea, cu unele mici modificări în arhitectura exterioară. Este o construcție masivă, cu o turlă deschisă, poligonală, pe naos, luminată de câte o fereastră la est și vest. Altarul primește lumina de la o fereastră la est. Ferestrele sunt înguste și înalte, apărate de grilaje metalice. Catapeteasma este din lemn de tei sculptat. Pridvorul a fost adăugat în sec. al XVIII-lea. În pronaos, în dreapta, se află mormântul ctitorului Nestor Ureche, iar în stânga, cel al soției sale, Mitrofana. Pardoseala bisericii este din scândură, iar acoperișul din tablă de plumb. În exterior pereții au un brâu median simplu. De jur împrejurul bisericii, este unrând de firide. În biserică se găsesc moaște ale mai multor sfinți, inclusiv al Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, o cruce de lemn din Sfânta Cruce pe care s-a răstihnit și a pătimit Mântuitorul, și Chivotul sfințiț în care s-au aflat moaștele Sfântului Ioan Botezătorul.
Pictura
A fost executată în tehnica frescă, stil bizantin de pictori anonimi.În 1850, pictori locali vor picta interiorul în ulei, în stil neo-bizantin, iar în 1972 a fost restaurată. În sud –estul incintei, la etaj, este paraclisul Adormirea Maicii Domnului, zidit în piatră în 1610 de Episcopul Ghedeon. Paraclisul Sfântului Nicolae a fost ridicat în 1823 cu sprijinul lui Veniamin Costache, pe locul unei biserici de lemn construită de egumenul Nifon Udrea Trotușanu în 1785 și mistuită de foc în 1821. Pe naos are o turlă înaltă. Catapeteasma este foarte frumoasă, lucrată de monahul Iulian. Este poleită în aur ca și amvonul. Paraclisul a fost renovat după 1989 și în 1992 a fost pictat în stil neo-bizantin de pictorul Vasile Carp. Mănăstirea are o bogată colecție cu obiecte de patrimoniu: veșminte și broderii, odoare din metal,tipărituri, manuscrise. Iată câteva din cele mai vechi: o vestă din 1601 de la Nestor Ureche, Sf. Aer* de mare valoare cu mărgăritare și pietre scumpe cusut din ctitoria Mitrofana în 1608. A fost furat de turci în 1821 și readus în mănăstire prin cumpărare; o broderie în fire de aur , argint și pietre prețioase din 1638, sfeșnic argintat din 1602 cu decorațiuni florele donat de Nestor Ureche, cădelnițe din sec. alXVII-lea, etc.
*Sfântul Aer= bucată de stofă sau pânză de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă cinstitele Daruri. Simboloizează în funcție de momentele din desfășurarea Liturghiri, fie piatra de deasupra mormântului lui Hristos, fie cerul pe care s-a arătat steaua celor trei magi la nașterea Mântuitorului
În lucrarea sa, „Sate și Mânăstiri din România”, referindu-se la mănăstirea Secu, Nicolae Iorga scria: Puține mânăstiri din țară vor fi având o înfățișare atât de deosebită, atât de senină în vechime, atât de cuviincioasă în credință ca acesata.
