Mânăstirea Giurgeni

Mânăstirea Giurgeni poartă hramul Nașterii Maicii Domnului și se află în localitatea cu același nume în cadrul comunei Valea Ursului, județul Neamț, la 28 kilometri de orașul Roman. Mânăstirea este de rit ortodox românescși ține de Protopopiatul Romanului din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Actuala biserică a mânăstirii a fost clădită 1833 pe locul unei foste biserici din lemn care data din 1738.Din 1928 locașul funcționează ca mânăstire până în anul 1959 când regimul comunist desființează mânăstirea. După această dată au fost dărâmate clădirile anexe ale mânăstirii rămânând doar biserica.

După căderea comunismului biserica se redeschide iar din 1993 până în 2000 devine mânăstire de maici, apoi din 2000 devenind de călugări. În vara anului 2011 aici viețuiau 7 călugări. Din 2005 s-a început restaurarea și clădirea unor noi clădiri anexe, de asemenea s-a închegat o gospodărie de tip țărănesc cu păsări și animale.

La 6 august 1831 mânăstirii i-a fost dăruită o icoană a Preasfintei Maicii Domnului care este îmbrăcată în argint curat și i s-au atribuit de la început fapte miraculoase.Legenda spune că în mod miraculos i-au apărut o a doua gură și un al treilea ochi.

Datorită puterilor tămăduitoare pe care se consideră că le are, la această mânăstire se strâng vinerea noaptea la slujba de Sf. Maslu mii de credincioși din regiune, în special Roman, Vaslui și Bacău dar și din întreaga țară.

Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului”, Giurgeni,
Com. Valea Ursului, jud. Neamţ, 617495,
Stareţ: arhim. Antonie Jeflea,
Tel.: 0233.76.32.01, mobil: 0768.19.78.46

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.