Mănăstirea Botoș

La aproximativ 25 km de oraşul Vatra Dornei, în munţii înverziţi şi plini de istorie ai Ciocăneştiului, în satul Botoş din judeţul Suceava se află, într-o oază de linişte a minţii şi de odihnă a sufletului, un frumos locaş de rugăciune închinat Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel pe care pelerinii l-au numit Micul Athos romanesc.

Începutul acestui asezământ monahal nu se pierde în negura istoriei, aşa cum se întâmplă în cazul multor mănăstiri sucevene. Schitul de la Botoş a răsărit din râvna spre Dumnezeu şi curajul mărturisirilor a 37 de călugări care s-au nevoit în ascuns în vremea prigoanei comuniste. În urma Decretului 410 ei au fost arestaţi şi au coborât Botoşul în lanţuri, în anul 1959.
Călugării au fost adăpostiţi de Ciocan Andrei şi soţia sa, Mina, iar Sfânta Liturghie se săvârşea zilnic în podul unui grajd, pe locul în care s-a zidit mai târziu biserica schitului.

Terenul în suprafaţă de 5 ha a fost donat de Ciocan T. Petru împreună cu copiii, Petrică şi Mariana. Lucrările de construcţie şi amenajare au fost initiate de primarul Gheorghe Tomoiaga, soţia Irina şi copiii (Pr. Dimitrie si Ioana- Maria), sprijiniţi de Arhim. Dosoftei Scheul, fraţii Silvia Scheul şi Vladimir Tomoiaga, în perioada 1999-2007.

Primul Paraclis, sfinţit în anul 2000, a fost mistuit de flăcări, construindu-se apoi actuala biserică. Slujba de sfinţire a schitului a fost oficiată în 2007 de IPS. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Constructia bisericii a fost realizata din lemn.

Biserica este construită din lemn, cu echipa condusă de Străjeru Ilie din Pojorâta, iar pictura este realizată de pictorul Viorel Costin, din Botoşani. Până la momentul sfinţirii s-a amenajat un drum de acces, s-a construit clopotniţa, trapeza, bucătăria, precum şi un corp de chilii. Din noiembrie 2009, cu binecuvântarea IPS. Pimen, un grup de călugări de la mănăstirea Doroteia a fost transferat la schitul Botoş, egumen fiind numit Protosinghel Galaction Dominte. Astfel, s-a reînnodat şirul Sfintelor Liturghii zilnice, a slujbelor de noapte şi a rânduielilor călugăreşti.
Până în prezent s-au finalizat lucrările de construcţie la corpul de chilii, s-au reamenajat trapeza şi bucătăria, precum şi câteva chilii pentru pelerini. De asemenea, prin osârdia credincioşilor s-a reusit alimentarea cu energie electrică a schitului, împodobirea bisericii cu odăjdii, acoperăminte şi Sf. Vase noi, începându-se şi pictura catapetesmei, în stil bizantin.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.