Mănăstirea Bisericani
La 12 kilometri Vest de Piatra Neamț se află Sfânta Mănăstire Bisericani cu hramul Buna Vestire, ctitorită de Ștefăniță Vodă, unde s-au nevoit Cuvioșii Iosif și Chiriac, trecuți în rândul sfinților. Mănăstirea a fost reînființată în anul 1990 de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul României,pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Aici se păstrează „Sfânta Icoana Făcătoare de Minuni din Stejar”.
Mănăstirea este situată pe șoseaua Piatra Neamț –Bicaz. Drumul în urcare, cu multe serpentine, este o deosebită frumusețe având Valea Bistriței pe dreapta, după care urmează lanțul munților acoperiți cu codri de conifere. Așezământul este construit în zona muntelui Pietrosu, la 650 m altitudine, 2 km mai jos se află satul Scăricica, iar la 5 km sud de mănăstire este comuna Viișoara. În sec. al XV-lea, în zonă s-au nevoit mulți schimnici, fapt pentru care în toponimia locului se păstrează până azi nume de călugări precum: Muntele lui Simion, Muntele Averchie.
Scurt istoric: Ieroschimonahul Iosif Sebastian de la mănăstirea Bistrița, a plecat la Sf. Mormânt al Domnului după care a devenit pustnic vestit în pustiul Iordanului. În jurul lui s-au adunat încă 15 călugări români și doi greci, trăind în rugăciune în peșteri din Valea Iordanului. Năvălind arabii în țara Sfântă, Cuviosul Iosif și-a luat ucenicii și s-a întors la Bistrița dar, negăsind aici liniștea necesară vieți spirituale, s-a retras pe un munte înalt din apropiere (care s-a umit Muntele lui Iosif, iar mai târziu Muntele Bisericanilor).
Cuviosul Iosif a înălțat o biserică în 1492 care mai atrziu a fost numită „Schitul Bisericani”, adică al evlavioșilor pentru că monahii se rugau neîncetat cu post și lacrimi. Cuviosul Iosif a organizat rânduiala slujbei neîntrerupte, împărțind călugării în trei cete, fiecare ceată slujind trei ore, după modelul mănăstirii Studion din Constantinopol. La vremea aceea, era singura mănăstire cu această rânuială din țara noastră. La Bisericani au făcut îmbunătățiri și au dăruit scumpe odoare logofătul Pătrașcu, Bașotă și soția sa, Grozava, în 1627, Toma Postelnicul și soția, Iftimia, Dumitrașcu Ștefan, marele logofăt și soția sa Maria în 1631, ca și Dumitrașcu Buhuși cu Ileana și Dumitrașcu Șoldan. Au ajutat cu mari averi ridicarea unor ziduri puternice în jurul mănăstiri, cu tunuri de apărare pe fieare colț. Tot ei au rezidit trapeza și au renovat pridvorul.
Înflorirea la care a ajuns schitul în sec. XVII, a făcut ca acest să devină mănăstire. În 1821, în vremea Eteriei, mănăstirea a fst prădată, dispărând multe din vechile odoare ctitorești, iar câte au mai rămas au fost topite și refăcute în lucrări noi de stareții: Veniamin și Nocon Marinescu, între 1838-1854. În 1885 partea vestică a mănăstirii devvine penitenciar până în 1900 când s-au dărâmat zidurile șipușcăriașii au fost duși la mănăstirea Pângărați. Din anul 1911 în incinta fostei mari mănăstiri, în partea vestică, s-a organizat un sanatoriu TBC, iar din 1920 acesta s-a extins, ocupând cele trei clădiri etajate aflate la S, SE și SV de biserică.
Extinzându-se spitalul, majoritatea călugărilor au plecat, iar mănăstirea a redevenit schit în 1920 aparținând de mănăstirea Bistrița. Din ceea ce a fst odinioară n-au rămas decât o biserică părăsită și amintirea timpurilor în care cei de demult puneau multă vrere și simțire creștinească. După 1974 protosinghelul Atanasie Cismașul a continuat aici viața monahală, ținând slujbe în biserică sărbătorile, iar vinerea, la iconiț aflată în mica capelă, construită la 30 mai 1898 de Constantin Andreescu din Piatra Neamț, aflată la câteva sute de metri mai jos de bierică. Lângă această mică capelă este și o casă în care în 1996 mai trăia încă cuviosul Atanasie.
În 1991 Daniel Mitropolitul Moldovei și Sucevei ridică schitul larang de mănăstire, devenind independentă. În locul părintelui Atanasie ajuns în vârstă înaintată și bolnav, este numitstareț în 1993 Protosinghelul Serafim Mihali, care începe să facă unele reparații, să construiască unele chilii și un grajd.
Date tehnice în construcția bisericii:
Construcția este din zid de piatră în formă de cruce, cu interiorul împărțit în altar, naos, pronaos, la care se adaugă pridvorul închis, consruit mai târziu. Altarul este luminat de o fereastră pe zidul estic. Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat în stil baroc. Naosul și pronosul primesc lumină de la câte o fereastră la sud, cele din nord fiind acoperite. Absidele naosului sunt largi și adânci. Naosul este delimitat de pronaos prin arcada care susține bolta.
Pe naos este or turlă mare deschisă, circulară în interior și octogonală în exterior, luminată de 4 ferestre. În partea superioară are firide nepictate. Pridvorul are o fereastră la vest și lta la sud. Intrarea se face prin partea sudică pe o ușă veche metalică, joasă. Din pridvor în pronaos se intră printr-o deschidere mare făcută în zid. Pe pridvor este turnul clopotniței, masiv, în formă pătrată, deformat la colțuri. Pardoseala este din piatră.
