Casa Hortensia Papadat Bengescu

Monumentul figureaza pe Lista Monumentelor istorice avand codul GL-II-m-B-03045; in trecut aici a fost farmacie la parter iar la etaj a fost locuinta farmacistului Constantin Tinc. Acesta a fost pe rand consilier, primar si senator al Covurului.

Anul 2002 a fost hotarator pentru aceasta cladire, fiind atunci transferata din administratia Consiliului Local in patrimoniul muzeului; cu aprobarea Ministerului Cultelor se schimba destinatia acesteia, din monument istoric in Muzeul Colectiilor.

Hortensia Papadat-Bengescu (1876 – 1955), o mare prozatoare, romancieră şi nuvelistă a epocii interbelice, s-a născut la data de 8/20 decembrie 1876 la Iveşti, judetul Galati.

A avut o activitate literară fructuoasă timp de trei decenii, fiind creatoarea romanului modern de analiză, considerată un „Balzac feminin al literaturii noastre” şi o „mare europeană”, alături de alte scriitoare celebre.

Casa natală a scriitoarei găzduieşte expoziţia „Personalităţi iveştene”, în cadrul căreia se regăsesc materiale documentare şi obiecte care au aparţinut prozatoarei şi unor membri marcanţi ai culturii şi istoriei Iveştilor: poetul Ştefan Petică, scriitorul dramaturg Victor Ion Popa, scriitorul I. Valerian, academicianul agronom Amilcar Vasiliu, generalul Eremia Grigorescu, generalul Nicolae Şova, generalul Anton Marin, medicul Casandra Lupescu şi economistul publicist Petrache Popa.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.