Crama Atelier M1

După ce timp de mai mulţi ani a dictat trendurile de consum pe segmentul entry-level şi medium, în 2011, Murfatlar România a lansat proiectul M1.Crama Atelier, microcrama ce are ca obiectiv producţia de vinuri premium, cu adresabilitate exclusiv HoReCa. Realizarea acestui proiect a reprezentat o declaraţie de intenţie a celui mai mare producator român, potrivit careia o cramă de dimensiuni mari poate aduce în atenţia pasionaţilor şi consumatorilor vinuri de calitate premium şi super-premium.Crama Atelier M1

Primii paşi au fost reprezentaţi de numirea în funcţia de manager general al Cramei Atelier a lui Dan Bundur, jurnalist cu state vechi în „presa mare”, cooptarea în echipa a lui Stefanie Binder – cu o vechime de peste şase ani în echipele de vânzări ale Murfatlar România – în funcţia de director de vânzări, urmată ulterior de închegarea echipei de vânzări a M1 si, bineînţeles, de construcţia cramei propriu-zise. În primavara anului 2014 s-a alăturat echipei M1 şi Valentin Ceafalau, fostul redactor şef al revistei vinul.ro, în funcţia de promotion manager.

Astfel, în urma unei investiţii de 550.000 de euro, una dintre aripile complexului de vinificaţie de la Murfatlar a fost transformată în M1.Crama Atelier, „crama mică din crama mare”, locul fiind utilat cu o linie tehnologică completă de ultimă generaţie, tancuri de inox de mici dimensiuni şi baricuri noi de stejar românesc.Crama Atelier M1 1

Deoarece proiectele speciale au nevoie de oameni speciali, în echipa M1.Crama Atelier a fost adus pe poziţia de enolog-consultant, Razvan Macici, master-cellar al celebrei crame Nederburg, din Africa de Sud, poate cel mai cunoscut vinificator de origine română la nivel mondial. Deţinator al titlului de „cel mai bun vinificator sud-african” în 2012 şi realizator al vinurilor „World Cup 2010 South Africa”, Razvan Macici a acceptat să işi pună „amprenta” şi semnatura pe vinurile Cramei Atelier, din dorinţa de a da un suflu nou atât vinului de Murfatlar, cât şi vinului românesc.

Cu o capacitate de prelucrare de aproximativ 250.000 de litri anual (170.000 de litri în tancuri mici de inox şi 600 de baricuri de stejar românesc, cu o capacitate de 300 litri fiecare), crama a devenit astfel „atelierul” lui Razvan Macici si a pasionatei echipe de vinificatori pe care o conduce, locul in care anual se fac experimente, încercări şi teste tehnologice pentru crearea unui portofoliu de vinuri care sa satisfaca o paleta cât mai variată de gusturi. Pentru a ţine pasul cu ultimele trenduri în materie de vinificaţie, in 2014 Crama Atelier a fost utilată cu trei amfore de ciment, vase de fermentaţie şi maturare folosite de producători renumiţi precum Petrus, Chateau Lafite, Pontet Canet, Domaine de la Romanee Conti sau Chapoutier.Crama Atelier M1 2

Pentru a se asigura o calitate constantă a strugurilor, pentru M1.Crama Atelier au fost selectate cele mai bune 30 de hectare de viţă de vie – parcele cu viţă bătrână, cu cel mai bun potenţial pentru fiecare soi în parte şi cu cele mai bune condiţii pedoclimatice – din cele 3.100 pe care le exploatează Murfatlar România în acest moment. Climatul continental, diversitatea amplasării plantaţiilor viticole, efectul protector al reliefului împotriva curenţilor reci, predominant nord-estici, influentă favorabilă a vecinatăţii Mării Negre şi a Dunării, care temperează căldurile şi gerurile excesive, oferă podgoriei Murfatlar un microclimat unic.

Creaţiile Cramei Atelier sunt vinuri din terroir-ul Murfatlarului, produse într-o manieră modernă, apropiată de stilul Lumii Noi, atent realizate, echilibrate, cu mult fruct copt, dens. Produse în serii limitate, acestea sunt clasificate în mai multe colecţii, cu adresabilitate diferită: Sable Noble (vinuri prietenoase, intense şi bogate, realizate prin cupajarea mai multor soiuri), Arezan (colecţie în care sunt îmbuteliate soiuri româneşti), Leat 6500 The Origin (destinată soiurilor internaţionale), Amprenta (cea mai bună expresie a terroir-ului şi a anului de recoltă), Charme de la Mer (produs concept, ce are rolul de a aduce consumatorii tineri alături de vin) şi Fatum (creaţie ce în fiecare recoltă redefineşte destinul prin artă şi vin).Crama Atelier M1 3

Pentru realizarea acestor vinuri, inclusiv tehnologia de vinificare are un parcurs inedit pentru România: strugurii de pe parcelele selecţionate sunt culeşi manual şi răciţi până la temperatura de 8ºC, pentru o stabilizare antimicrobiană şi bacteriologică. În ziua urmatoare culesului, strugurii trec printr-o dublă sortare manuală, mai întâi la nivel de ciorchine şi apoi la nivel de boabă, după care intră în procesul propriu-zis de vinificatie. Vinurile rosii M1.Crama Atelier stau la maturare, intre 12-24 luni, in baricurile de stejar românesc, ca mai apoi să aibă parte şi de o perioadă de „acomodare” la sticlă. Etichetele şi contra-etichetele vinurilor semnate de Razvan Macici la Atelier reprezintă un concept de marketing inedit pentru piaţa românească, fiind extrem de intuitive şi de bogate în informaţii, cu un timbru detaşabil, special realizat pentru colecţionari.

Vă invităm pe site-ul cramei, www.cramaatelier.ro, unde puteţi consulta/descarca fişele tehnice ale tuturor vinurilor realizate în Crama Atelier şi unde, alături de alte informaţii, puteţi citi lista magazinelor în care găsiţi vinurile cu sigla M1.

Adresa: Str. Murfatlar, Nr. 1, Loc. Murfatlar, Jud. Constanţa

Telefon: +4 0740 231 012

Coordonate GPS: 44.1841736, 28.4097302

  • Numele companiei: SC MURFATLAR ROMÂNIA SA
  • Adresă cramă / sediu: Str. Murfatlar, Nr. 1, Loc. Murfatlar, Jud. Constanţa
  • Anul înfiinţării: 2011
  • Regiune: Dobrogea, la 15 km de Marea Neagră
  • DOC: Murfatlar
  • Numar de hectare: 29 Ha
  • Litri de vin îmbuteliaţi anual: Aprox. 100.000 L
  • Vinificatori: Razvan Macici, Ionuţ Rădulescu
  • Branduri de vin: Sable Noble, Amprenta, Arezan, Leat 6500 The Origin, Fatum, Charme de la Mer.
  • Soiuri de struguri: Băbească Neagră, Fetească Neagră, Fetească Albă, Fetească Regală, Crâmpoşie, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Riesling Italian, Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Traminer

Date de contact:

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.