Manastirea Scarisoara Noua

Scărişoara, din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, este cel mai vestic aşezământ monahal ortodox românesc. Mănăstirea se află la mai puţin de 20 km de Carei, în apropierea localităţii Scărişoara Nouă, judeţul Satu Mare, şi la numai 3 km de linia de frontieră care desparte România de Ungaria. Altar al Ortodoxiei la marginea lumii catolice, aşezământul, ridicat din dorinţa familiilor de moţi din localitate, îşi îndeplineşte cu smerenie menirea, „deschizând“ graniţa pentru toţi cei care Îl caută pe Hristos, de dincoace şi de dincolo de frontieră, fie ei români sau maghiari, ortodocşi sau catolici.

Scărişoara Nouă, localitatea de pe graniţa cu Ungaria, este poate cel mai elocvent exemplu al faptului că românii, siliţi nu de puţine ori în istorie să o apuce în bejenie, îşi iau cu ei la plecare satul, biserica şi tradiţiile. Chiar dacă uneori sunt nevoiţi să le poarte prin vremuri doar în suflete. Se vor lipsi de multe, dar niciodată de acestea.

În 1924, mai multe familii de moţi ortodocşi din Apuseni au fost colonizate pe graniţa de vest a ţării, la mai puţin de 20 km de Carei, în mijlocul lumii catolice. Cu pământurile lipite de graniţă, şi-au ridicat satul, Scărişoara Nouă, dându-i numele aşezării părăsite din munţi. În 1940, după Dictat, au fost alungaţi, dar au revenit, sprijiniţi de confraţii din localitatea învecinată. Ortodocşi din tată-n fiu, şi-au purtat biserica în inimi şi şi-au pus la păstrare tradiţiile într-un muzeu al moţilor, ridicat în mijlocul satului, rugându-l pe Crăişorul munţilor, adică pe Avram Iancu, să le păzească de acolo, din ceruri, de unde se află.

După 1990, cele aproximativ 80-90 de familii de moţi din Scărişoara Nouă au dorit să vadă şi mănăstire ortodoxă întrupată în noul pământ.

Loc de mănăstire şi de pomenire

„Mănăstirea are hramul «Sfântul Ioan Botezătorul». În anul 1991, credincioşii din Scărişoara Nouă l-au rugat pe Înalt Preasfinţitul Justinian, Arhiepiscopul nostru, să binecuvânteze înfiinţarea unei mănăstiri aici. Ei au mers cu Înalt Preasfinţitul în marginea satului, exprimându-şi dorinţa ca acolo să se ridice mănăstirea.

Întorcându-se spre Pişcolt, Înalt Preasfinţia Sa a zărit actualul loc pe care se află aşezământul. A lăsat maşina undeva mai jos şi a venit până aici. Se spune că în anul acela terenul era cultivat cu secară. «Aici să fie loc de mănăstire», a spus Înalt Preasfinţitul, şi a îngenuncheat sărutând pământul, binecuvântându-l. Şi tot atunci a stabilit ca pe 24 iunie să sfinţească locul şi să înceapă lucrările la biserica viitoarei mănăstiri. A trecut timpul şi Dumnezeu i-a ajutat pe toţi cei care au ridicat ceea ce se vede.

Primul stareţ a fost părintele Serapion Nădejde, care a stat aici câţiva ani. Apoi, îmbolnăvindu-se, s-a retras, dormindu-şi acum somnul de veci la Mănăstirea Lainici. A venit după aceea părintele Veniamin, iar din 1995 până în 2007 a fost aici părintele Teofil Pop, care este acum stareţ la Mănăstirea Moisei.

Din 23 aprilie 2007, am venit noi, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Justinian şi a Preasfinţitului Iustin, şi am continuat lucrările aflate în desfăşurare“, ne spune părintele arhimandrit Timotei Bel, stareţul aşezământului, exarhul mănăstirilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Localizare obiectiv:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.