Mănăstirea Moisei

Aşezată la poalele Pietrosului şi străjuită de dealuri, Mănăstirea Moisei se află într-un loc de o frumuseţe rară. Liniştea care cuprinde lăcaşul de cult cere o poveste, pe care călugării mănăstirii o spun tuturor celor care le trec pragul.

Deşi are o vechime de mai bine de 400 de ani, aceasta este singura din Maramureş unde nu există un cimitir al călugărilor, deoarece, potrivit tradiţiei, mohahii erau îngropaţi pe câmp, înveliţi în coaja unui copac.

Fratii nostri intru neam si ortodoxie de peste Munti erau siliti sa-si adapteze pana si constructiile sfintelor lor lacasuri nestatorniciei starilor socio-politice in care isi duceau existenta de zi cu zi. Astfel au putut aici dainui,ca o caracteristica a acestei Provincii Istorice, bisericile din lemn. Ameninlate intr-una – ca de o fauna pradalnica salasurile unor vietati mai slabe – de incendiere si distrugere, pierderile suferite de credinciosi erau totu,ci cu mult mai mici si mai usor de recuperat decat in cazul bisericilor de zid. Sunt conjuncturi care, asa cum am amintit, i-au condus pe pamanteni, de dragul si din „ravna pentru Casa lui Dumnezeu”(Psalm 68, 11) 1a perfectarea unei tehnici de prelucrare artistica a lemnului care a atins in cele din urma dimensiuni apoteotice. „Nimic din motivele decorative de aice nu mai amintese de decoratiunile pictorilor si zidarilor, care lucreaza dupa tipicul bizantin – aprecia V. Draghicescu referindu-se la simfonia de frumuseti acumulate in lemnul acestor biserici – aice e numai arta romaneasca aceeasi pe care o face ciobanul in munte, cand, numarandu-si zilele ce mai are pana sa coboare in vale, cresteaza rabdator, inflorind frumos, furca pe care are sa o duca logodnicei sale…”

Biserica manastirii Moisei ilustreaza intrucatva aceasta apreciere, fiind mai ales un exemplu de dainuire in timp. Scapata ca prin minune de pradaciuni, ea ne vine, dupa socotinta domnului Vasile Dragut, tocmai din indepartatul secol al XIV-lea. Documentar insa, nu este mentionata decat incepand cu anul 1637, pe cand „Preot al Moiseiului si episcop al preotilor de legea greceasca din Comitat” era Dumitru Pop, hirotonit ca episcop de Maramures sub numele de Dosoftei (desigur, altul decat celalalt Dimitrie, autorul „Psaltirei pre versuri tocmita”). Sfintirea Sfantului lacas s-a facut in 1672 de catre vajnicul Mitropolit Sava Brancovici, cel detestat si persecutat amarnic pentro fidelitatea sa la cauza Ortodoxiei de catre principele Transilvaniei, calvinul Mihail Apaffi.

In paranteaa fiind spus, printre mijloacele folosite impotriva-i a fost si acela de a-i instiga pe preoti la dezavuarea propriului lor Mitropolit. Dupa exemplul manastirii de la Prislop, care, la sfintire, fusese inchinata Tismanei, si manastirea Moisei a fost la randu-i inchinata Putnei lui $tefan cel Mare: aceasta ca o modalitate discreta de asigurare si intarire, in pofida vointei autoritalilor, a relaliilor cu fratii moldoveni de peste munti.

Manastirea Moisei nu a fost, asa cum o mentioneaza analele, doar un loc insemnat pentru reconstituirea istoriei vechiului invatamant transilvanean, ci si o adevarata scoala de zugravi, loc unde s-a pictat intens si cu o deosebita acuratele icoane a caror prezenta sporesc astazi valoarea artistica a unor monumente sacre cum ar fi cele de la Poienile Izei, Breb, Giulesti, Borsa, Boteza, Viseu de Mijloc, Cupseni si altele. Chiar in interiorul Manastirii Moisei se pastreaza doar trei dintre acele icoane realirate aici la inceputul secolului al XVII-lea: cele ilustrand „Adornirea Maicii Domnului”; pe „Iisus Pantocrator” $i pe „Sfantul Nicolae”.

Oamenilor de cultura si de inima care sosesc de peste mari si tari pentru a-si scalda sufletul in pacea de astazi a acestor Sfinte locasuri maramuresene sau pentru a le studia si invata, li s-a adaugat de curand si prozatorul japonez Kosei Miya,autorul volumului „Maramures, centrul lumii”. Patriarhul Iustinian obisnuia la randu-i sa raspunda celor care-1 chestionau” cu privire la sprijinul deosebit pe care l-a acordat supravietuirii acestor biserici: „Am,deci, slabiciunea bisericutelor de lemn”. C. Tanasa.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.