Satul lui Popeye Marinarul, Malta

Ascuns în micul stat Malta, satul lui Popeye Marinarul este, probabil, ultimul lucru pe care un necunoscător s-ar aştepta să îl găsească acolo.

Numit, de fapt, Sweethaven Village, locul este o atracţie turistică majoră a Maltei, întregul sat fiind modelat după satul imaginar al personajului de desene animate Popeye Marinarul, atât de îndrăgit de generaţii de copii.

Satul maltez a fost folosit de studiourile Paramount Pictures şi Walt Disney Productions în 1980 pentru filmarea producţiei cinematografice „Popeye”, inspirată de benzile desenate ale lui E. C. Segar.

Toate personajele animaţiei sunt prezente în sat (nu în carne şi oase, ci doar ca modele), iar distracţia se măsoară în excursii, jocuri, teatru cu păpuşi, muzee şi incursiuni în lumea filmului prin reconstrucţia unor decoruri folosite la realizarea filmului „Popeye” şi chiar filmarea unor scene în care oricine poate fi protagonistul, iar apoi îşi poate duce filmul acasă, ca amintire.

Deşi Popeye Marinarul a fost inventat în 1929, popularitatea lui nu a pălit cu timpul, dimpotrivă. Filmul turnat în 1980 la Sweethaven l-a avut pe Robin Williams în rolul lui Popeye şi a fost regizat de Robert Altman; construcţia decorului a început în 1979 şi a durat şapte luni, implicând 165 de muncitori.

Sunt 19 construcţii din lemn natural (materie primă importată din Olanda special pentru film, pentru că Malta nu are păduri); 8.000 de tone de cuie au fost folosite pentru ca satul să stea în picioare şi 2.000 de galoane de vopsea au contribuit la aspectul de desen animat al satului.

Un dig a fost construit în golf pentru a proteja decorul de valurile mai puternice. În prezent, satul a devenit obiectiv turistic şi parc de distracţii şi poate fi vizitat în orice sezon turistic.

You may also like...

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.